Castelul Bran se află pe locul II în Topul Forbes al celor mai scumpe castele din lume. Istoria construirii Castelului Bran are legatura cu regele Ludovid I al Ungariei, si cu promisiunea acestuia de a muta vama de la Rucar la Bran. Abia in secolul 14, Castelul Bran trece sub proprietatea Scaunului Brasovului, de asemenea trecand sub proprietatea coroanei Ungariei.Mult timp mai tarziu, incepand cu anul 1920, Castelul Bran va fi donat reginei Maria de Romania ca drept multumire pentru faptul ca a sustinut Unirea de la 1 Decembrie 1918. Inițial, castelul Bran a fost o cetate de „trecătoare” cu scop militar, patrulateră neregulată.

Castelul Bran este cel mai vizitat obiectiv turistic din România, cu peste 500.000 de vizitatori anual.

În timp, cetatea a suferit numeroase modificări cum ar fi: adăugarea turnului de sud în 1622, construcția unui turn dreptunghiular la est, iar între 1883 și 1886 acoperișul a fost îmbrăcat cu țiglă.Cetatea a fost transformata în castel în anul 1920 pe când era în proprietatea reginei Maria, perioadă în care s-au realizat cele mai importante lucrări de restaurare.Castelul Bran se afla pe lista celor mai frumoase zece castele medievale din lume alcatuita de site-ul postului de stiri CNN si prezentata ca recomandare catre destinatii turistice atractive. Este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Romania, atragand turisti straini mai ales datorita faptului ca este asociat cu Dracula – faima ce i se trage de la romanul omonim al lui Bram Stoker. Castelul Bran se situează la mai puțin de 30 km de Brasov, pe șoseaua care leagă Brașovul de Câmpulung. Castelul este construit pe o stâncă, într-un punct cheie din punct de vedere strategic. El adăpostește în acest moment muzeul Bran, muzeu ce se întinde pe cele 4 etaje ale castelului. La muzeu sunt expuse colecții de ceramică, mobilier, arme și armuri, iar în curtea castelului se află un mic muzeu al satului, cu case tradiționale din regiunea culoarului Rucăr-Bran.Deși a intrat în circuitul și folclorul turistic drept castelul lui Dracula, se pare că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată la castel. Cu toate acestea legenda pare să fie mai puternică decât realitatea, aici turnându-se Interviu cu un vampir , un film cu acest subiect, ca o aluzie directă la presupusele trăsături de vampir a voievodului muntean.Nume mari ale industriei muzicii şi filmului au trecut pragul acestui edificiu plin de mister. Cuba Gooding Junior, Nicolas Cage sau Kevin Costner sunt doar câteva din numele care au trecut pe aici.Printre obiectele care au aparţinut familiei regale şi pe care turiştii le pot vedea se află costumul popular preferat al reginei Maria, una dintre coroanele regale şi un pumnal ale regelui Ferdinand. Scara secretă este cel mai vizitat loc din castelul Bran. Aceasta face legătura între camera de consiliu şi mansarda de unde castelanii puteau să o folosească pentru apărare.

Castelul Bran, mina de aur pentru turismul romaneschttp://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2013/12/Castelul-Bran-min259-de-aur-pentru-turismul-romanesc-castelul-bran1.jpghttp://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2013/12/Castelul-Bran-min259-de-aur-pentru-turismul-romanesc-castelul-bran1-300x300.jpg admin Destinatii
          Castelul Bran se află pe locul II în Topul Forbes al celor mai scumpe castele din lume. Istoria construirii Castelului Bran are legatura cu regele Ludovid I al Ungariei, si cu promisiunea acestuia de a muta vama de la Rucar la Bran. Abia in...
<p style="text-align: justify;">          Castelul Bran se află pe locul II în Topul Forbes al celor mai scumpe castele din lume. Istoria construirii Castelului Bran are legatura cu regele Ludovid I al Ungariei, si cu promisiunea acestuia de a muta vama de la Rucar la Bran. Abia in secolul 14, Castelul Bran trece sub proprietatea Scaunului Brasovului, de asemenea trecand sub proprietatea coroanei Ungariei.Mult timp mai tarziu, incepand cu anul 1920, Castelul Bran va fi donat reginei Maria de Romania ca drept multumire pentru faptul ca a sustinut Unirea de la 1 Decembrie 1918. Inițial, castelul Bran a fost o cetate de „trecătoare” cu scop militar, patrulateră neregulată. <blockquote>Castelul Bran este cel mai vizitat obiectiv turistic din România, cu peste 500.000 de vizitatori anual.</blockquote> </p><p style="text-align: justify;">În timp, cetatea a suferit numeroase modificări cum ar fi: adăugarea turnului de sud în 1622, construcția unui turn dreptunghiular la est, iar între 1883 și 1886 acoperișul a fost îmbrăcat cu țiglă.Cetatea a fost transformata în castel în anul 1920 pe când era în proprietatea reginei Maria, perioadă în care s-au realizat cele mai importante lucrări de restaurare.Castelul Bran se afla pe lista celor mai frumoase zece castele medievale din lume alcatuita de site-ul postului de stiri CNN si prezentata ca recomandare catre destinatii turistice atractive. Este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Romania, atragand turisti straini mai ales datorita faptului ca este asociat cu Dracula - faima ce i se trage de la romanul omonim al lui Bram Stoker. Castelul Bran se situează la mai puțin de 30 km de Brasov, pe șoseaua care leagă Brașovul de Câmpulung. Castelul este construit pe o stâncă, într-un punct cheie din punct de vedere strategic. El adăpostește în acest moment muzeul Bran, muzeu ce se întinde pe cele 4 etaje ale castelului. La muzeu sunt expuse colecții de ceramică, mobilier, arme și armuri, iar în curtea castelului se află un mic muzeu al satului, cu case tradiționale din regiunea culoarului Rucăr-Bran.Deși a intrat în circuitul și folclorul turistic drept castelul lui Dracula, se pare că Vlad Țepeș nu a locuit niciodată la castel. Cu toate acestea legenda pare să fie mai puternică decât realitatea, aici turnându-se Interviu cu un vampir , un film cu acest subiect, ca o aluzie directă la presupusele trăsături de vampir a voievodului muntean.Nume mari ale industriei muzicii şi filmului au trecut pragul acestui edificiu plin de mister. Cuba Gooding Junior, Nicolas Cage sau Kevin Costner sunt doar câteva din numele care au trecut pe aici.Printre obiectele care au aparţinut familiei regale şi pe care turiştii le pot vedea se află costumul popular preferat al reginei Maria, una dintre coroanele regale şi un pumnal ale regelui Ferdinand. Scara secretă este cel mai vizitat loc din castelul Bran. Aceasta face legătura între camera de consiliu şi mansarda de unde castelanii puteau să o folosească pentru apărare. </p>

Comenteaza cu Facebook

comentarii