Grecia (greacă Ελλάς / Ellás, Ελλάδα / Elláda) sau Republica Elenă (greacă Ελληνική Δημοκρατία / Ellinikí Dhimokratía) este o ţară din sud-estul Europei membră a Tratatului Nord-Atlantic, Uniunii Europene şi a zonei euro. Grecia este situată în Peninsula Balcanică, la sud de Bulgaria, Republica Macedonia şi Albania şi la vest de Turcia. Are un litoral de 13.676 km la Mările Egee, Ionică şi Mediterană. Este formată din 13 regiuni, care sunt împărţite la rândul lor în 51 de prefecturi (nomoi, singular – nomos) . Pe lângă acestea există o regiune autonomă, Muntele Athos (Ayion Oros – Muntele Sfânt), un stat monastic sub suveranitate grecească. Considerată de mulţi drept leagănul civilizaţiei occidentale, Grecia are o istorie lungă şi bogată, timp în care şi-a răspândit influenţa pe trei continente. Pe lângă ruinele străvechi, întâlnite la tot pasul, Grecia are şi plaje şi frumoasele insule unde oamenii sunt la fel de calzi precum soarele de vară .

Ce înseamnă Grecia ? Grecia înseamnă în primul rând Parthenonul, aşezat deasupra Atenei, monument al antichităţii acestei ţări . Grecia mai înseamnă şi cerul albastru, marea turcoaz şi case albe aşezate asemenea unor cuburi pe coastele colinelor ce străjuiesc câte un port .  Grecia este o ţară în care patriotismul este foarte dezvoltat, astfel steagul naţional este arborat peste tot, în tot cursul anului fără o ocazie anume. Culorile albastru şi alb sunt perfect alese pentru a se potrivi cu cerul albastru şi casele albe .

Primul contact cu Grecia – Salonic. Salonic (Thessaloniki), capitala Macedoniei este o metropolă plină de viaţă situată pe malul Mării Egee . Numele oraşului (Thessaloniki) este dat de numele surorii vitrege a lui Alexandru cel Mare care s-a căsătorit cu regele Kassandros, care a întemeiat oraşul în anul 315 î. Hr. După cucerirea Greciei de către romani, aceştia l-au transformat în capitala regiunii Macedonia Prima . Salonicul este aşezat pe Via Egnatia ( strada principală se numeşte tot Egnatia), impresionantul drum care lega Roma de avanpostul său răsăritean din Byzantium (Constantinopol) .

grecia1

La capătul promenadei de pe ţărm se află o statuie impunătoare a lui Alexandru cel Mare. De aici străbătând promenada pe ţărmul mării, am ajuns la Turnul Alb ( cel mai cunoscut monument al oraşului) . Pe vremuri era denumit Turnul Rosu sau Turnul Însângerat, din cauza faptului că fusese folosit ca închisoare şi loc pentru execuţii. Acum la ultimul etaj al turnului există o cafenea , de unde priveliştea este minunată .

grecia2

În apropierea Turnului Alb se află Rotonda . Despre aceasta se crede că a fost construită pentru a deveni mausoleul lui Galerius. Nu a servit niciodată acestui scop. A fost folosită ca biserică, moschee şi ocazional găzduieşte expoziţii de artă . Foarte aproape se află Arcul lui Galerius . Acesta a fost ridicat de împăratul Galerius în anul 303 pentru a –şi comemora victoria asupra perşilor, petrecută în urmă cu 6 ani . Arcul este acoperit cu sculpturi care prezintă faptele lui Galerius . Salonicul se mândreşte şi cu cea mai mare biserică din întreaga Grecie, cu hramul sfântului Dimitrie, sfântul protector al oraşului . Clădirea cu accente moderne a fost reconstruită în 1917, în urma unui incendiu ce a devastat oraşul . Se spune că este ridicată pe locul în care romanii l-au ucis pe Sfântul Dimitrios pentru refuzul de a renunţa la credinţa lui . Cripta în care s-a petrecut acest lucru, încă există şi se află sub altarul principal al bisericii .

Coborând în câmpiile Tesaliei ( Thessalia), veţi descoperi un loc unic în lume . Este vorba despre Meteora, unde mănăstirile străvechi se agaţă de vârfurile stâncilor care parcă ţâşnesc din câmpie . Stâncile s-au format în urmă cu aproximativ 30 milioane de ani pe un fund de mare, iar formele amintind de picturile lui Dali sunt rezultatul acţiunii apei asupra calcarului. Când marea s-a retras, ele au rămas aşa cum le vedem astăzi . Turnurile de piatră urcând către cer au fost percepute drept locuri potrivite pentru sihăstrie. Prima mănăstire a fost întemeiată aici în anul 1336 .

grecia3

Bazele primei mănăstiri, Marele Meteor( Megalo Meteoro), au fost puse de un călugăr pe nume Athanasios, pe un vârf înalt de 534 m . Astăzi mai există 13 mănăstiri , dintre care şase pot fi vizitate. Se mai poate vedea scripetele folosit pe vremuri pentru a ridica proviziile şi vizitatorii .

Din portul Volos am plecat cu vaporul spre insulele Skiatos şi Skiros . Micul grup de patru insule din care fac parte poartă numele de Sporade, ceea ce în greceşte înseamnă „împrăştiat“ .

grecia4

În insula Skiatos, cea mai mare parte a populaţiei locuieşte în oraşul Skiatos . Oraşul are două porturi gemene şi două existenţe gemene . Un port este destinat bărcilor de agrement şi turiştilor, celălalt este al pescarilor . Pe straduţele dosnice ale oraşului te simţi ca în orice alt orăşel grecesc, iar în zonele comerciale sau în centru, pe promenada de la malul mării, te poţi crede într-un oraş turistic.

grecia5

Skiros este cea mai mare dintre cele patru insule Sporade şi păstrează în mare parte ambianţa grecească tradiţională . Din fortăreaţa veneţiană construită pe locul acropolisului antic nu a mai rămas mare lucru, dar priveliştea asupra oraşului Skiros este minunată . Următoarea zi în Grecia a fost dedicată drumeţiei pe Muntele Olimp . Din vârful muntelui Olimp şi până la ţărmul Mării Egee sunt mai puţin de 20 km . Abordarea muntelui am început-o în micul sat Litochoron . La întoarcere am trecut prin frumoasa vale Tembi .

Valea tembii

Valea Tembi, sau mai modern numita, Tempi, celebrată de poeţii greci ca locul favorit de frecventare al lui Apollo şi al muzelor, este vechiul nume al unui defileu aflat în nordul Thessaliei, Grecia, aflat între Olimp la nord şi Ossa la sud. Valea are o lungime de 10 km şi uneori este îngustă de până la 25 m, cu vârfuri de cca 500m înalţime şi prin care curge râul Pineios, în drumul său către Marea Egee. Valea Tembi a fost o vreme şi casa lui Aristaeus, fiul lui Apollo şi Cyrene, şi tot aici a alungat-o pe Eurydice, soţia lui Orpheus, care în zborul ei a fost muşcata de un şarpe şi a murit. În secolul al 13-lea s-a ridicat şi o biserică închinată Sfintei Paraschiva.   Pe malul drept al râului Pinios se află un templu închinat lui Apollo, unde erau încoronaţi cu lauri câştigătorii jocurilor pytiene. Trecerea Tembi este o trecere strategică în Grecia de vreme ce este ruta principala de la Larisa prin munţi catre coasta. Din acest motiv, a fost scena a numeroase bătalii de-a lungul istoriei. Totuşi, poate fi evitata, trecand prin trecatoarea Sarantoporo, dar pe aici dureaza mai mult. În anul 480 î. Hr., 10.000 atenieni şi spartani au încercat să oprească invazia lui Xerxes, dar perşii au reuşit să treacă de forţele greceşti marşaluind prin Sarantoporo. Valea Tembi este unul dintre cele mai frumoase locuri din Grecia, şi, totodata este unică . Este şi un pod suspendat care vă duce pe partea cealaltă a raului. Acolo veţi găsi o biserică, Sfânta Paraschiva, şi o peştera. Biserica Agia Paraskevi (Sfânta Paraschiva) este o biserică mică, sapată în stancă, în care se află moaştele Sfintei Paraschiva, considerată protectoarea nevăzătorilor. La sfârşitul peşterii se află un izvor natural, despre a cărui apă se spune că este vindecătoare de boli. Aici se află şi icoana Sfintei (Agiei) Paraskevi, la care credincioşii vin să se închine.

Incursiunea în Grecia a luat sfârşit la Atena. Atena este puternic ancorată în istorie. Vizita în Atena a început la primele ore ale dimineţii în Pireu . Oraşul a fost un port important încă din anul 500 î. Hr. şi este şi astăzi unul dintre cele mai mari din Mediterană . De aici pleacă vapoarele ce fac legătura cu insulele Greciei şi ancorează vapoarele de croazieră .

Pireu

Mulţi vizitatori văd doar Pireul, ei venind din diverse direcţii cu vaporul . Incursiunea în Atena a început cu Acropole, destul de devreme, la orele prânzului temperaturile sunt foarte ridicate . Akropoli înseamnă „oraşul de sus “şi multe oraşe greceşti au o acropolă . La intrarea în Acropole se poate ajunge mergând pe jos . calea cea mai uşor de urmat este cea dinspre sud . accesul pe Acropole se face urcând de-a lungul unei poteci ce şerpuieşte printre arbori şi duce în spatele celei mai impresionante clădiri de pe pantele sudice, Teatrul lui Herod Aticus. Biletul de acces costă aproximativ 12 euro si poate fi folosit pentru vizitarea şi altor obiective ( Forul Roman, Biblioteca ) . Dovezile despre existenţa unei aşezări pe coastele sudice ale Acropolelui arată că cea mai veche perioadă în care Atena a fost locuită se situează în jurul anului 3000 î. Hr. Principalul creator artistic al Parthenonulu, templu ce a fost prima construcţie realizată, se datorează marelui sculptor Fidias . Proiectul general şi construcţia a fost opera arhitectului Iktinos . În clădirea Parthenonului nu există linii drepte, aparenta simetrie este creată prin variaţia foarte mică a grosimii coloanelor şi treptelor sale . Piesa centrală a construcţiei a fost iniţial o statuie a zeiţei Atena, înaltă de 12 m . La Muzeul de Arheologie poate fi admirată o machetă a Parthenonului aşa cum ar fi arătat iniţial . Imediat după intrare, pe dreapta se află micul Templu al Atenei Nike . Atena Nike înseamnă Atena Victorioasă . În anul 1686, templul a fost distrus de turcii care ocupau Grecia.

Erechteionul a fost construit între anii 421 şi 395 î. Hr. . Se spune că aici a răsărit primul măslin din Atena, în clipa când zeiţa a atins pământul cu vârful lăncii sale. Clădirea cuprinde şi Porticul Cariatidelor, în care coloanele de susţinere au fost sculptate sub forma a şase fecioare ( 5 statui originale sunt în Muzeul Acropolelui, ce-a de-a şasea fiind luată de Lordul Elgin ) .

grecia6

Cum se coboară de pe Acropole ajungi în cartierul pietonal Plaka. Aici se află Agora Antică şi la 100 m de ea se află Forul Roman . Forul conţine unul dintre simbolurile mai neobişnuite şi memorabile ale Atenei, Turnul Vânturilor.

grecia7

Aflat la marginea plăcutului cartier pietonal Plaka, Monastiraki pulsează de viaţă şi este o forfotă neîntreruptă . După ce am savurat o cafea grecească ne-am continuat incursiunea spre Piaţa Syntagma care este inima Atenei .În faţa clădirii Parlamentului se află mormântul soldatului necunoscut . Garda permanentă de aici, formată din soldaţi greci denumiţi evzone, poartă costume tradiţionale cu beretă roşie. Schimbarea gărzii are loc cu manevre complicate şi este un adevărat spectacol .

Nu rataţi în Atena o vizită la Stadionul Olimpic.

Un alt loc încărcat de istorie este Termopile, il puteti vizita .

Nu puteţi părăsi Grecia fără să gustaţi taramosalata (salata de icre de cod), tzatziki , musacaua şi preparate din peşte .

Aperitivul preferat al grecilor este ouzo, o băutură pe bază de anason.

Grecia este o destinaţie potrivită pe parcursul întregului an.

grecia8

GRECIA – DE LA MITOLOGIE LA MODERNISM   Roxana Tomescu Destinatii,,,,

Grecia (greacă Ελλάς / Ellás, Ελλάδα / Elláda) sau Republica Elenă (greacă Ελληνική Δημοκρατία / Ellinikí Dhimokratía) este o ţară din sud-estul Europei membră a Tratatului Nord-Atlantic, Uniunii Europene şi a zonei euro. Grecia este situată în Peninsula Balcanică, la sud de Bulgaria, Republica Macedonia şi...

Grecia (greacă Ελλάς / Ellás, Ελλάδα / Elláda) sau Republica Elenă (greacă Ελληνική Δημοκρατία / Ellinikí Dhimokratía) este o ţară din sud-estul Europei membră a Tratatului Nord-Atlantic, Uniunii Europene şi a zonei euro. Grecia este situată în Peninsula Balcanică, la sud de Bulgaria, Republica Macedonia şi Albania şi la vest de Turcia. Are un litoral de 13.676 km la Mările Egee, Ionică şi Mediterană. Este formată din 13 regiuni, care sunt împărţite la rândul lor în 51 de prefecturi (nomoi, singular - nomos) . Pe lângă acestea există o regiune autonomă, Muntele Athos (Ayion Oros - Muntele Sfânt), un stat monastic sub suveranitate grecească. Considerată de mulţi drept leagănul civilizaţiei occidentale, Grecia are o istorie lungă şi bogată, timp în care şi-a răspândit influenţa pe trei continente. Pe lângă ruinele străvechi, întâlnite la tot pasul, Grecia are şi plaje şi frumoasele insule unde oamenii sunt la fel de calzi precum soarele de vară .

Ce înseamnă Grecia ? Grecia înseamnă în primul rând Parthenonul, aşezat deasupra Atenei, monument al antichităţii acestei ţări . Grecia mai înseamnă şi cerul albastru, marea turcoaz şi case albe aşezate asemenea unor cuburi pe coastele colinelor ce străjuiesc câte un port .  Grecia este o ţară în care patriotismul este foarte dezvoltat, astfel steagul naţional este arborat peste tot, în tot cursul anului fără o ocazie anume. Culorile albastru şi alb sunt perfect alese pentru a se potrivi cu cerul albastru şi casele albe .

Primul contact cu Grecia – Salonic. Salonic (Thessaloniki), capitala Macedoniei este o metropolă plină de viaţă situată pe malul Mării Egee . Numele oraşului (Thessaloniki) este dat de numele surorii vitrege a lui Alexandru cel Mare care s-a căsătorit cu regele Kassandros, care a întemeiat oraşul în anul 315 î. Hr. După cucerirea Greciei de către romani, aceştia l-au transformat în capitala regiunii Macedonia Prima . Salonicul este aşezat pe Via Egnatia ( strada principală se numeşte tot Egnatia), impresionantul drum care lega Roma de avanpostul său răsăritean din Byzantium (Constantinopol) .

La capătul promenadei de pe ţărm se află o statuie impunătoare a lui Alexandru cel Mare. De aici străbătând promenada pe ţărmul mării, am ajuns la Turnul Alb ( cel mai cunoscut monument al oraşului) . Pe vremuri era denumit Turnul Rosu sau Turnul Însângerat, din cauza faptului că fusese folosit ca închisoare şi loc pentru execuţii. Acum la ultimul etaj al turnului există o cafenea , de unde priveliştea este minunată .

În apropierea Turnului Alb se află Rotonda . Despre aceasta se crede că a fost construită pentru a deveni mausoleul lui Galerius. Nu a servit niciodată acestui scop. A fost folosită ca biserică, moschee şi ocazional găzduieşte expoziţii de artă . Foarte aproape se află Arcul lui Galerius . Acesta a fost ridicat de împăratul Galerius în anul 303 pentru a –şi comemora victoria asupra perşilor, petrecută în urmă cu 6 ani . Arcul este acoperit cu sculpturi care prezintă faptele lui Galerius . Salonicul se mândreşte şi cu cea mai mare biserică din întreaga Grecie, cu hramul sfântului Dimitrie, sfântul protector al oraşului . Clădirea cu accente moderne a fost reconstruită în 1917, în urma unui incendiu ce a devastat oraşul . Se spune că este ridicată pe locul în care romanii l-au ucis pe Sfântul Dimitrios pentru refuzul de a renunţa la credinţa lui . Cripta în care s-a petrecut acest lucru, încă există şi se află sub altarul principal al bisericii .

Coborând în câmpiile Tesaliei ( Thessalia), veţi descoperi un loc unic în lume . Este vorba despre Meteora, unde mănăstirile străvechi se agaţă de vârfurile stâncilor care parcă ţâşnesc din câmpie . Stâncile s-au format în urmă cu aproximativ 30 milioane de ani pe un fund de mare, iar formele amintind de picturile lui Dali sunt rezultatul acţiunii apei asupra calcarului. Când marea s-a retras, ele au rămas aşa cum le vedem astăzi . Turnurile de piatră urcând către cer au fost percepute drept locuri potrivite pentru sihăstrie. Prima mănăstire a fost întemeiată aici în anul 1336 .

Bazele primei mănăstiri, Marele Meteor( Megalo Meteoro), au fost puse de un călugăr pe nume Athanasios, pe un vârf înalt de 534 m . Astăzi mai există 13 mănăstiri , dintre care şase pot fi vizitate. Se mai poate vedea scripetele folosit pe vremuri pentru a ridica proviziile şi vizitatorii .

Din portul Volos am plecat cu vaporul spre insulele Skiatos şi Skiros . Micul grup de patru insule din care fac parte poartă numele de Sporade, ceea ce în greceşte înseamnă „împrăştiat“ .

În insula Skiatos, cea mai mare parte a populaţiei locuieşte în oraşul Skiatos . Oraşul are două porturi gemene şi două existenţe gemene . Un port este destinat bărcilor de agrement şi turiştilor, celălalt este al pescarilor . Pe straduţele dosnice ale oraşului te simţi ca în orice alt orăşel grecesc, iar în zonele comerciale sau în centru, pe promenada de la malul mării, te poţi crede într-un oraş turistic.

Skiros este cea mai mare dintre cele patru insule Sporade şi păstrează în mare parte ambianţa grecească tradiţională . Din fortăreaţa veneţiană construită pe locul acropolisului antic nu a mai rămas mare lucru, dar priveliştea asupra oraşului Skiros este minunată . Următoarea zi în Grecia a fost dedicată drumeţiei pe Muntele Olimp . Din vârful muntelui Olimp şi până la ţărmul Mării Egee sunt mai puţin de 20 km . Abordarea muntelui am început-o în micul sat Litochoron . La întoarcere am trecut prin frumoasa vale Tembi .

Valea Tembi, sau mai modern numita, Tempi, celebrată de poeţii greci ca locul favorit de frecventare al lui Apollo şi al muzelor, este vechiul nume al unui defileu aflat în nordul Thessaliei, Grecia, aflat între Olimp la nord şi Ossa la sud. Valea are o lungime de 10 km şi uneori este îngustă de până la 25 m, cu vârfuri de cca 500m înalţime şi prin care curge râul Pineios, în drumul său către Marea Egee. Valea Tembi a fost o vreme şi casa lui Aristaeus, fiul lui Apollo şi Cyrene, şi tot aici a alungat-o pe Eurydice, soţia lui Orpheus, care în zborul ei a fost muşcata de un şarpe şi a murit. În secolul al 13-lea s-a ridicat şi o biserică închinată Sfintei Paraschiva.   Pe malul drept al râului Pinios se află un templu închinat lui Apollo, unde erau încoronaţi cu lauri câştigătorii jocurilor pytiene. Trecerea Tembi este o trecere strategică în Grecia de vreme ce este ruta principala de la Larisa prin munţi catre coasta. Din acest motiv, a fost scena a numeroase bătalii de-a lungul istoriei. Totuşi, poate fi evitata, trecand prin trecatoarea Sarantoporo, dar pe aici dureaza mai mult. În anul 480 î. Hr., 10.000 atenieni şi spartani au încercat să oprească invazia lui Xerxes, dar perşii au reuşit să treacă de forţele greceşti marşaluind prin Sarantoporo. Valea Tembi este unul dintre cele mai frumoase locuri din Grecia, şi, totodata este unică . Este şi un pod suspendat care vă duce pe partea cealaltă a raului. Acolo veţi găsi o biserică, Sfânta Paraschiva, şi o peştera. Biserica Agia Paraskevi (Sfânta Paraschiva) este o biserică mică, sapată în stancă, în care se află moaştele Sfintei Paraschiva, considerată protectoarea nevăzătorilor. La sfârşitul peşterii se află un izvor natural, despre a cărui apă se spune că este vindecătoare de boli. Aici se află şi icoana Sfintei (Agiei) Paraskevi, la care credincioşii vin să se închine.
Incursiunea în Grecia a luat sfârşit la Atena. Atena este puternic ancorată în istorie. Vizita în Atena a început la primele ore ale dimineţii în Pireu . Oraşul a fost un port important încă din anul 500 î. Hr. şi este şi astăzi unul dintre cele mai mari din Mediterană . De aici pleacă vapoarele ce fac legătura cu insulele Greciei şi ancorează vapoarele de croazieră .

Mulţi vizitatori văd doar Pireul, ei venind din diverse direcţii cu vaporul . Incursiunea în Atena a început cu Acropole, destul de devreme, la orele prânzului temperaturile sunt foarte ridicate . Akropoli înseamnă „oraşul de sus “şi multe oraşe greceşti au o acropolă . La intrarea în Acropole se poate ajunge mergând pe jos . calea cea mai uşor de urmat este cea dinspre sud . accesul pe Acropole se face urcând de-a lungul unei poteci ce şerpuieşte printre arbori şi duce în spatele celei mai impresionante clădiri de pe pantele sudice, Teatrul lui Herod Aticus. Biletul de acces costă aproximativ 12 euro si poate fi folosit pentru vizitarea şi altor obiective ( Forul Roman, Biblioteca ) . Dovezile despre existenţa unei aşezări pe coastele sudice ale Acropolelui arată că cea mai veche perioadă în care Atena a fost locuită se situează în jurul anului 3000 î. Hr. Principalul creator artistic al Parthenonulu, templu ce a fost prima construcţie realizată, se datorează marelui sculptor Fidias . Proiectul general şi construcţia a fost opera arhitectului Iktinos . În clădirea Parthenonului nu există linii drepte, aparenta simetrie este creată prin variaţia foarte mică a grosimii coloanelor şi treptelor sale . Piesa centrală a construcţiei a fost iniţial o statuie a zeiţei Atena, înaltă de 12 m . La Muzeul de Arheologie poate fi admirată o machetă a Parthenonului aşa cum ar fi arătat iniţial . Imediat după intrare, pe dreapta se află micul Templu al Atenei Nike . Atena Nike înseamnă Atena Victorioasă . În anul 1686, templul a fost distrus de turcii care ocupau Grecia.

Erechteionul a fost construit între anii 421 şi 395 î. Hr. . Se spune că aici a răsărit primul măslin din Atena, în clipa când zeiţa a atins pământul cu vârful lăncii sale. Clădirea cuprinde şi Porticul Cariatidelor, în care coloanele de susţinere au fost sculptate sub forma a şase fecioare ( 5 statui originale sunt în Muzeul Acropolelui, ce-a de-a şasea fiind luată de Lordul Elgin ) .

Cum se coboară de pe Acropole ajungi în cartierul pietonal Plaka. Aici se află Agora Antică şi la 100 m de ea se află Forul Roman . Forul conţine unul dintre simbolurile mai neobişnuite şi memorabile ale Atenei, Turnul Vânturilor.

Aflat la marginea plăcutului cartier pietonal Plaka, Monastiraki pulsează de viaţă şi este o forfotă neîntreruptă . După ce am savurat o cafea grecească ne-am continuat incursiunea spre Piaţa Syntagma care este inima Atenei .În faţa clădirii Parlamentului se află mormântul soldatului necunoscut . Garda permanentă de aici, formată din soldaţi greci denumiţi evzone, poartă costume tradiţionale cu beretă roşie. Schimbarea gărzii are loc cu manevre complicate şi este un adevărat spectacol .

Nu rataţi în Atena o vizită la Stadionul Olimpic.

Un alt loc încărcat de istorie este Termopile, il puteti vizita .

Nu puteţi părăsi Grecia fără să gustaţi taramosalata (salata de icre de cod), tzatziki , musacaua şi preparate din peşte .

Aperitivul preferat al grecilor este ouzo, o băutură pe bază de anason.

Grecia este o destinaţie potrivită pe parcursul întregului an.

Comenteaza cu Facebook

comentarii