Desi mai fusesem si anul trecut la Obzor Resort Beach, am hotarat, impreuna cu o alta familie, sa petrecem minivacanta de Rusalii la acelasi hotel. Anul trecut am fost foarte multumiti de ceea ce oferea hotelul dar anul acesta am fost putin dezamagiti.Am ajuns pe la ora 10 la hotel, cam devreme. De la receptie ne-a spus sa revenim dupa o ora. Ca urmare ,ne-am echipat si ne-am dus sa incercam apa. Prima surpriza neplacuta a fost plaja. Desi anul trecut intrarea in apa era lina pana la o distant foarte mare de mal, anul acesta, nu stiu din ce motive, s-a format un crater incepand de la 2 metri de mal pe o distanta de aproximativ 10 metri unde apa depasea 2 metri. Deci pentru familiile cu copii a fost foarte neplacut. La ora 12 ne-am prezentat la receptie unde ne-au inmanat cardurile de acces in apartament. Urcam cu bagajele , intram in apartament, unde, alta surpriza, toate erau vraiste. Apartamentul nu fusese curatat dupa cei care plecasera inaintea noastra. Am mers din nou la receptie unde nu le venea sa creada ce aud. Au chemat femeile de serviciu pe care le-au chestionat cu privire la cele spuse de noi dupa care , convingandu-se, le-au apostrofat pe acestea care au facut curat de urgenta in apartament. Curat e un fel de a spune, pentru ca nisipul de la cei dinantea noastra a ramas la locul lui.

           Am trecut peste aceste aspecte negative si am incercat sa ne simtim bine. Apartamentul a fost cu vedere la mare si piscina ceea ce ne-a placut foarte mult.  Plaja a fost destul de curata, apa limpede dar, dupa cum v-am spus, intrarea in mare destul de abrupta. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta au fost si animatori pe plaja ceea ce pentru copii a fost o bucurie foarte mare.
Ca o concluzie, serviciile au scazut in calitate. Din nefericire si vecinii nostri bulgari incep sa scada stacheta si e pacat.

Minivacanta de Rusalii in Bulgaria admin Jurnale
             Desi mai fusesem si anul trecut la Obzor Resort Beach, am hotarat, impreuna cu o alta familie, sa petrecem minivacanta de Rusalii la acelasi hotel. Anul trecut am fost foarte multumiti de ceea ce oferea hotelul dar anul acesta am fost putin dezamagiti.Am ajuns pe la ora...
<p style="text-align: justify;">             Desi mai fusesem si anul trecut la Obzor Resort Beach, am hotarat, impreuna cu o alta familie, sa petrecem minivacanta de Rusalii la acelasi hotel. Anul trecut am fost foarte multumiti de ceea ce oferea hotelul dar anul acesta am fost putin dezamagiti.Am ajuns pe la ora 10 la hotel, cam devreme. De la receptie ne-a spus sa revenim dupa o ora. Ca urmare ,ne-am echipat si ne-am dus sa incercam apa. Prima surpriza neplacuta a fost plaja. Desi anul trecut intrarea in apa era lina pana la o distant foarte mare de mal, anul acesta, nu stiu din ce motive, s-a format un crater incepand de la 2 metri de mal pe o distanta de aproximativ 10 metri unde apa depasea 2 metri. Deci pentru familiile cu copii a fost foarte neplacut. La ora 12 ne-am prezentat la receptie unde ne-au inmanat cardurile de acces in apartament. Urcam cu bagajele , intram in apartament, unde, alta surpriza, toate erau vraiste. Apartamentul nu fusese curatat dupa cei care plecasera inaintea noastra. Am mers din nou la receptie unde nu le venea sa creada ce aud. Au chemat femeile de serviciu pe care le-au chestionat cu privire la cele spuse de noi dupa care , convingandu-se, le-au apostrofat pe acestea care au facut curat de urgenta in apartament. Curat e un fel de a spune, pentru ca nisipul de la cei dinantea noastra a ramas la locul lui.</p> <p style="text-align: justify;">           Am trecut peste aceste aspecte negative si am incercat sa ne simtim bine. Apartamentul a fost cu vedere la mare si piscina ceea ce ne-a placut foarte mult.  Plaja a fost destul de curata, apa limpede dar, dupa cum v-am spus, intrarea in mare destul de abrupta. Spre deosebire de anul trecut, anul acesta au fost si animatori pe plaja ceea ce pentru copii a fost o bucurie foarte mare. Ca o concluzie, serviciile au scazut in calitate. Din nefericire si vecinii nostri bulgari incep sa scada stacheta si e pacat.</p>

Comenteaza cu Facebook

comentarii