Plimbandu-va prin Napoli, veti experimenta, pe rand, stari sufletesti diametral opuse: deceptie si revelatie, exaltare si dezgust… in functie de locurile pe unde va poarta pasii. Napoli este un amalgam de frumos si urat, de pitoresc si grotesc, de arome imbietoare venind din bucatariile localnicilor sau ale restaurantelor si mirosuri grele de murdarie de pe strazile laterale, de respect pentru cultura si istorie si neglijenta crasa fata de aspectul exterior al cladirilor etalon al arhitecturii locale.

           Daca va gasiti vreodata prin Napoli, va recomand sa vizitati zona litoralului, pe jos daca va tin picioarele, din port pana la castelul Oului. Puteti de asemenea sa luati un autobuz, 601, din zona garii, piazza Garibaldi. Veti avea ce vedea (mai ales pe vreme frumoasa, de care noi nu prea am avut parte, din pacate): pe dreapta se afla hoteluri de 4 stele cu vedere la mare, cochete si ingrijite, unele dintre ele niste bijuterii arhitectonice si in stanga portul, cu o multitudine de salupe, yahturi dar si barcute pitoresti cu vele. De aici se pot lua feriboturi catre insulele Capri si Ischia (ultima mi-a scapat de data asta, desi era pe lista mea de vizitat). Am avut „mixt feeelings” la vederea acestui edificiu apartinand autoritatii portuare, extrem de interesant ca arhitectura, dar aflat intr-o stare deplorabila, lucru relevant si pentru multe alte cladiri, dupa cum va spuneam.

2014-04-23 16.50.10

             Lasand lucrurile negative la o parte, merita vazut Castelul Maschio Angioino (numit si Castel Nuovo- dar localnicii nu prea il cunosc dupa acest nume): de pe terasele de la nivelele superioare aveti panorama portului Napoli si Vezuviul in planul indepartat; la interior, sunt diverse expozitii de pictura, sculpturi si obiecte de cult din materiale pretioase. Mie mi s-a parut mai interesant subsolul castelului unde te poti plimba pe o suprafata din panouri de sticla deasupra unor catacombe. Acest castel medieval a fost ridicat de Charles I d’Anjou (sau Carlo I d’Angio-cum il numesc italienii- de la care se trage numele castelului)  la sfarsitul secolului XIII si a fost curtea regala a dinastiei Anjou si Aragon. In secolul al XV-lea, a fost adaugat splendidul arc de triumf dintre cele 2 turnuri la intrarea in castel.

2014-04-23 14.18.56

               Cel mai vechi castel al orasului este Castel dell’Ovo si se afla pe o mica insula in golful Napoli, destul de aproape de tarm, accesul in castel facandu-se din Via Partenope peste un pod.  Numele său provine de la o veche legenda despre poetul roman Vergilius – care în Evul Mediu era considerat un magician – care ar fi ascuns în temnitele castelulului un ou care sa țina în picioare  întreaga fortareata si care, daca s-ar fi spart, ar fi provocat nu numai caderea castelului ci ar fi abatut si o serie de catastrofe asupra orasului. Castelul a fost contruit in secolul al XII lea pe locul ocupat de Villa di Lucullo si a fost folosit ca fortareata dar si ca inchisoare, a avut intotdeauna un uz militar, chiar si in ziua de azi edificiul apartine armatei. Masiv ca o cetate, etalandu-si inca tunurile pe metereze, pastreaza un aer sobru, medieval. Panoramele asupra golfului pe care vi le ofera de pe terasele sale sunt de neegalat. Veti face fotografii frumoase  cu siguranta, ah, si sa nu uit, intrarea e gratuita.

             O mentiune speciala trebuie facuta cu privire la restaurantele si terasele din jurul castelului dell’Ovo: sunt foarte cochete si pe langa eternele paste si pizza poti comanda fructe de mare sau peste de a caror prospetime poti fi sigur. Atentie cand cititi meniul, si este valabil la toate restaurantele, evitati preparatele in dreptul carora gasiti un asterisc : contin produse congelate si… cine isi doreste o salata de fructe de mare congelate? Va recomand cu incredere midiile, care vor fi intotdeauna proaspete deoarece la debarcaderul din apropiere veti vedea barcile pline cu midii aduse de pescarii locali care aprovizioneaza aceste restaurante.

                Tot in apropiere de Castel dell’Ovo se afla si fontana Santa Lucia, flancata de palmieri si de un farmec aparte, nu are cum sa nu-ti atraga privirea.

2014-04-23 16.42.50

            Un alt punct de atractie este Piazza del Plebiscito care este foarte aproape si de Palazzo Reale, teatrul San Carlo si galeriile Umberto. Ca sa ajungeti acolo, luati autobuzul 601 sau R2 pana la Piazza Municipio unde se gaseste Palazzo del Municipio.

2014-04-26 10.07.03

     Piata Plebiscito este foarte larga, marginita de o parte de Palazzo Reale si de alta de biserica San Francesco di Paola, foarte impozanta, cu aspect de dom in partea centrala si cu coloane de o parte si de alta, aminteste oarecum de piata San Pietro din Roma. In perioada aceasta, partea din dreapta e in renovare, ceea ce explica unghiul neobisnuit din care am fotografiat-o. Piata a fost numita asa dupa plebiscitul din 21 noiembrie 1860 in care s-a hotarat anexarea Siciliei si Sardiniei. Zona pietonala, aici se organizeaza in prezent diverse manifestari cu ocazia sarbatorilor religioase importante si nu numai; in restul timpului, este plina de turisti. Palazzo Reale, opera lui Domenico Fontana, a servit drept resedinta, pe rand, spaniolilor, austriecilor, dinastiei de Bourbon si mai apoi, principilor de Savoia. Un edificiu maiestuos, decorat cu statui mari in stilul Romei antice care ii intruchipeaza pe cam toti cei care s-au perindat la conducerea orasului, de la primul rege al Siciliei, Roger Norman, pana la Vittorio Emanuelle al II lea.

      Mandria napoletanilor, cel mai vechi teatru in activitate din Europa, teatrul San Carlo nu arata impresionant pe dinafara, dar este foarte luxos pe dinauntru, un pic excesiv pentru gustul meu. Foarte incapator, cu loje dispuse pe 5 nivele, toate dotate cu cate o oglinda orientata spre loja regala, teatrul isi astepta spectatorii cu „Otello” si cu un concert de muzica de Brams si Bethoven. Noi am ales doar sa vizitam teatrul, biletul a costat 6 euro si vizita a constat intr-un tur ghidat (nu se putea altfel, a fost musai sa avem ghid care sa ne plictiseasca cu palavrageli istorice si sa nu ne lase sa ne plimbam pe unde vrem si sa fotografiem ce vrem – a fost ca o vizita la muzeu cu toata clasa, in generala).

2014-04-26 11.21.10

                Galeria Umberto a fost construita in 3 ani, la sfarsitul anilor 1800, intr-o zona insalubra a orasului, focar de holera, in locul unor cladiri inalte si lipsite de cele mai elementare dotari, locatarii aruncand apa reziduala in strada (obieci care s-a pastrat, se pare, spre stupefactia mea, am remarcat asta pe una din stradutele  din cartierul spaniol). Nimic nu aduce aminte de acea epoca in galeria Umberto, exteriorul este impunator, intrarea se face prin toate cele 4 laturi, iar interiorul este impresionant. Interiorul e ca o intersectie de 2 strazi, marginite de palate cu 3 nivele si cu magazine sau restaurante la parter. Fatadele sunt aproape identice, pastrand aceleasi linii arhitecturale, dand un aer de omogenitate interiorului; cupola centrala e cea mai impresionanta, din fier si sticla, se continua cu 4 ferestre semicirculare, avand fiecare o reprezentare a stelei lui David. Motivul pentru prezenţa stelei este că Galleria Umberto I este sediul istoric al Francmasoneriei napoletane, steaua lui David în acest caz  fiind un simbol al Masoneriei. La unul din restaurantele din galerie am gustat 2 dintre cele mai faimoase produse de patiserie napoletana: sfogliatella cu ricotta si baba cu rom (mostenire din perioada dominatiei franceze, palida imitatie a variantei frantuzesti, din pacate). Puteti gasi aceste specialitati peste tot in Napoli, la orice colt de strada, la preturi de 2-3 euro.

             Daca tot vorbim de mancare, trebuie sa mentionez cele 2 pizza pe care am vrut neaparat se le incerc in prima zi: margherita si aiolo, singurele 2 feluri de pizza din meniul pizzeriei Da Michele, inca de la inceputuri. Pizza Margherita a fost creata in 1889 in cinstea reginei Italiei, Margherita di Savoia si isi merita in intregime faima: a fost cea mai buna pizza cu doar 3 ingrediente pe care am mancat-o in viata mea. Daca ajungeti la Napoli, cautati Antica Pizzeria da Michele: se gaseste in apropiere de piazza Garibaldi si n-o sa va dea pe spate prin aspectul localului (care arata ca o cantina placata cu faianta patrata alba si verde, cum aveau parintii nostrii odata prin bucatariile lor) ci prin gustul desavarsit al unui preparat foarte simplu- doar 5 euro o pizza mare.

         Asta a fost prima mea zi in Napoli, in care am incercat sa vad cat mai mult si sa retin doar aspectele pozitive, constienta fiind ca timpul va estompa experietele neplacute si voi ramane doar cu amintirile placute.

Napoli – merita sau nu?http://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2014/05/2014-04-23-16.50.10.jpghttp://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2014/05/2014-04-23-16.50.10-300x300.jpg elena pencea Jurnale
             Plimbandu-va prin Napoli, veti experimenta, pe rand, stari sufletesti diametral opuse: deceptie si revelatie, exaltare si dezgust... in functie de locurile pe unde va poarta pasii. Napoli este un amalgam de frumos si urat, de pitoresc si grotesc, de arome imbietoare venind din...
<p style="text-align: justify;">             Plimbandu-va prin Napoli, veti experimenta, pe rand, stari sufletesti diametral opuse: deceptie si revelatie, exaltare si dezgust... in functie de locurile pe unde va poarta pasii. Napoli este un amalgam de frumos si urat, de pitoresc si grotesc, de arome imbietoare venind din bucatariile localnicilor sau ale restaurantelor si mirosuri grele de murdarie de pe strazile laterale, de respect pentru cultura si istorie si neglijenta crasa fata de aspectul exterior al cladirilor etalon al arhitecturii locale.</p> <p style="text-align: justify;">           Daca va gasiti vreodata prin Napoli, va recomand sa vizitati zona litoralului, pe jos daca va tin picioarele, din port pana la castelul Oului. Puteti de asemenea sa luati un autobuz, 601, din zona garii, piazza Garibaldi. Veti avea ce vedea (mai ales pe vreme frumoasa, de care noi nu prea am avut parte, din pacate): pe dreapta se afla hoteluri de 4 stele cu vedere la mare, cochete si ingrijite, unele dintre ele niste bijuterii arhitectonice si in stanga portul, cu o multitudine de salupe, yahturi dar si barcute pitoresti cu vele. De aici se pot lua feriboturi catre insulele Capri si Ischia (ultima mi-a scapat de data asta, desi era pe lista mea de vizitat). Am avut "mixt feeelings" la vederea acestui edificiu apartinand autoritatii portuare, extrem de interesant ca arhitectura, dar aflat intr-o stare deplorabila, lucru relevant si pentru multe alte cladiri, dupa cum va spuneam.</p> <p style="text-align: justify;"><a href="http://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2014/05/2014-04-23-16.50.10.jpg"><img class="size-full wp-image-1585 aligncenter" src="http://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2014/05/2014-04-23-16.50.10.jpg" alt="2014-04-23 16.50.10" width="640" height="480" /></a></p> <p style="text-align: justify;">             Lasand lucrurile negative la o parte, merita vazut Castelul Maschio Angioino (numit si Castel Nuovo- dar localnicii nu prea il cunosc dupa acest nume): de pe terasele de la nivelele superioare aveti panorama portului Napoli si Vezuviul in planul indepartat; la interior, sunt diverse expozitii de pictura, sculpturi si obiecte de cult din materiale pretioase. Mie mi s-a parut mai interesant subsolul castelului unde te poti plimba pe o suprafata din panouri de sticla deasupra unor catacombe. Acest castel medieval a fost ridicat de Charles I d'Anjou (sau Carlo I d'Angio-cum il numesc italienii- de la care se trage numele castelului)  la sfarsitul secolului XIII si a fost curtea regala a dinastiei Anjou si Aragon. In secolul al XV-lea, a fost adaugat splendidul arc de triumf dintre cele 2 turnuri la intrarea in castel.</p> <a href="http://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2014/05/2014-04-23-14.18.56.jpg"><img class="size-full wp-image-1576 aligncenter" src="http://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2014/05/2014-04-23-14.18.56.jpg" alt="2014-04-23 14.18.56" width="640" height="480" /></a> <p style="text-align: justify;">               Cel mai vechi castel al orasului este Castel dell'Ovo si se afla pe o mica insula in golful Napoli, destul de aproape de tarm, accesul in castel facandu-se din Via Partenope peste un pod. <span style="color: #2a2a2a;"> Numele său provine de la o veche legenda despre poetul roman Vergilius - care în Evul Mediu era considerat un magician - care ar fi ascuns în temnitele castelulului un ou care sa țina în picioare  întreaga fortareata si care, daca s-ar fi spart, ar fi provocat nu numai caderea castelului ci ar fi abatut si o serie de catastrofe asupra orasului. </span>Castelul a fost contruit in secolul al XII lea pe locul ocupat de Villa di Lucullo si a fost folosit ca fortareata dar si ca inchisoare, a avut intotdeauna un uz militar, chiar si in ziua de azi edificiul apartine armatei. Masiv ca o cetate, etalandu-si inca tunurile pe metereze, pastreaza un aer sobru, medieval. Panoramele asupra golfului pe care vi le ofera de pe terasele sale sunt de neegalat. Veti face fotografii frumoase  cu siguranta, ah, si sa nu uit, intrarea e gratuita.</p> <p style="text-align: justify;">             O mentiune speciala trebuie facuta cu privire la restaurantele si terasele din jurul castelului dell'Ovo: sunt foarte cochete si pe langa eternele paste si pizza poti comanda fructe de mare sau peste de a caror prospetime poti fi sigur. Atentie cand cititi meniul, si este valabil la toate restaurantele, evitati preparatele in dreptul carora gasiti un asterisc : contin produse congelate si... cine isi doreste o salata de fructe de mare congelate? Va recomand cu incredere midiile, care vor fi intotdeauna proaspete deoarece la debarcaderul din apropiere veti vedea barcile pline cu midii aduse de pescarii locali care aprovizioneaza aceste restaurante.</p> <p style="text-align: justify;">                Tot in apropiere de Castel dell'Ovo se afla si fontana Santa Lucia, flancata de palmieri si de un farmec aparte, nu are cum sa nu-ti atraga privirea.</p> <a href="http://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2014/05/2014-04-23-16.42.50.jpg"><img class="size-full wp-image-1584 aligncenter" src="http://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2014/05/2014-04-23-16.42.50.jpg" alt="2014-04-23 16.42.50" width="640" height="480" /></a> <p style="text-align: justify;">            Un alt punct de atractie este Piazza del Plebiscito care este foarte aproape si de Palazzo Reale, teatrul San Carlo si galeriile Umberto. Ca sa ajungeti acolo, luati autobuzul 601 sau R2 pana la Piazza Municipio unde se gaseste Palazzo del Municipio.</p> <p style="text-align: justify;"><a href="http://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2014/05/2014-04-26-10.07.03.jpg"><img class="size-full wp-image-1588 aligncenter" src="http://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2014/05/2014-04-26-10.07.03.jpg" alt="2014-04-26 10.07.03" width="640" height="480" /></a></p> <p style="text-align: justify;">     Piata Plebiscito este foarte larga, marginita de o parte de Palazzo Reale si de alta de biserica San Francesco di Paola, foarte impozanta, cu aspect de dom in partea centrala si cu coloane de o parte si de alta, aminteste oarecum de piata San Pietro din Roma. In perioada aceasta, partea din dreapta e in renovare, ceea ce explica unghiul neobisnuit din care am fotografiat-o. Piata a fost numita asa dupa plebiscitul din 21 noiembrie 1860 in care s-a hotarat anexarea Siciliei si Sardiniei. Zona pietonala, aici se organizeaza in prezent diverse manifestari cu ocazia sarbatorilor religioase importante si nu numai; in restul timpului, este plina de turisti. Palazzo Reale, opera lui Domenico Fontana, a servit drept resedinta, pe rand, spaniolilor, austriecilor, dinastiei de Bourbon si mai apoi, principilor de Savoia. Un edificiu maiestuos, decorat cu statui mari in stilul Romei antice care ii intruchipeaza pe cam toti cei care s-au perindat la conducerea orasului, de la primul rege al Siciliei, Roger Norman, pana la Vittorio Emanuelle al II lea.</p> <p style="text-align: justify;">      Mandria napoletanilor, cel mai vechi teatru in activitate din Europa, teatrul San Carlo nu arata impresionant pe dinafara, dar este foarte luxos pe dinauntru, un pic excesiv pentru gustul meu. Foarte incapator, cu loje dispuse pe 5 nivele, toate dotate cu cate o oglinda orientata spre loja regala, teatrul isi astepta spectatorii cu "Otello" si cu un concert de muzica de Brams si Bethoven. Noi am ales doar sa vizitam teatrul, biletul a costat 6 euro si vizita a constat intr-un tur ghidat (nu se putea altfel, a fost musai sa avem ghid care sa ne plictiseasca cu palavrageli istorice si sa nu ne lase sa ne plimbam pe unde vrem si sa fotografiem ce vrem - a fost ca o vizita la muzeu cu toata clasa, in generala).</p> <p style="text-align: justify;"><img class="alignnone size-full wp-image-1590 aligncenter" src="http://jurnaldecalatorie.eu/wp-content/uploads/2014/05/2014-04-26-11.21.10.jpg" alt="2014-04-26 11.21.10" width="640" height="480" /></p> <p style="text-align: justify;">                Galeria Umberto a fost construita in 3 ani, la sfarsitul anilor 1800, intr-o zona insalubra a orasului, focar de holera, in locul unor cladiri inalte si lipsite de cele mai elementare dotari, locatarii aruncand apa reziduala in strada (obieci care s-a pastrat, se pare, spre stupefactia mea, am remarcat asta pe una din stradutele  din cartierul spaniol). Nimic nu aduce aminte de acea epoca in galeria Umberto, exteriorul este impunator, intrarea se face prin toate cele 4 laturi, iar interiorul este impresionant. Interiorul e ca o intersectie de 2 strazi, marginite de palate cu 3 nivele si cu magazine sau restaurante la parter. Fatadele sunt aproape identice, pastrand aceleasi linii arhitecturale, dand un aer de omogenitate interiorului; cupola centrala e cea mai impresionanta, din fier si sticla, se continua cu 4 ferestre semicirculare, avand fiecare o reprezentare a stelei lui David. Motivul pentru prezenţa stelei este că Galleria Umberto I este sediul istoric al Francmasoneriei napoletane, steaua lui David în acest caz  fiind un simbol al Masoneriei. La unul din restaurantele din galerie am gustat 2 dintre cele mai faimoase produse de patiserie napoletana: sfogliatella cu ricotta si baba cu rom (mostenire din perioada dominatiei franceze, palida imitatie a variantei frantuzesti, din pacate). Puteti gasi aceste specialitati peste tot in Napoli, la orice colt de strada, la preturi de 2-3 euro.</p> <p style="text-align: justify;">             Daca tot vorbim de mancare, trebuie sa mentionez cele 2 pizza pe care am vrut neaparat se le incerc in prima zi: margherita si aiolo, singurele 2 feluri de pizza din meniul pizzeriei Da Michele, inca de la inceputuri. Pizza Margherita a fost creata in 1889 in cinstea reginei Italiei, Margherita di Savoia si isi merita in intregime faima: a fost cea mai buna pizza cu doar 3 ingrediente pe care am mancat-o in viata mea. Daca ajungeti la Napoli, cautati Antica Pizzeria da Michele: se gaseste in apropiere de piazza Garibaldi si n-o sa va dea pe spate prin aspectul localului (care arata ca o cantina placata cu faianta patrata alba si verde, cum aveau parintii nostrii odata prin bucatariile lor) ci prin gustul desavarsit al unui preparat foarte simplu- doar 5 euro o pizza mare.</p> <p style="text-align: justify;">         Asta a fost prima mea zi in Napoli, in care am incercat sa vad cat mai mult si sa retin doar aspectele pozitive, constienta fiind ca timpul va estompa experietele neplacute si voi ramane doar cu amintirile placute.</p>

Comenteaza cu Facebook

comentarii